L’ amicu fintu e ru malu vicinu.
Stu proverbiu vecchju assaj
è ancora validu a ru tempu nostu.
Pumi marci suni diventati tutti quant’,
stani ccu ri fucili puntati menz’a casa
e si ti movi pur’e nu passu
partin’i corpi ca su misi ‘ncanna
Si po ppe sbagghju nescjia na parola,
su capaci e ni cacciar’e for’a porta,
e a ni mintiri a mussarola com’i cani.
Dicini spess’ cu benini pagati, fatiganu sulu ppe ajutar’ u statu
mo’ ci procurami na curuna
e ci amintimi a ra capa com’i santi
e ppo ni ‘nginocchjami ‘menz’i pedi.
Oj! comi si sentini ‘mportant’,
fani valiri ancora u dittu anticu,
“U culu cu ‘nna bist’ maj cammisa,
mo’ ca sa vida si senta cacatu.”
Su tant’ misi ca tiram’ avant’
cercann’e capiri cche successu.
Finalment’ajera ami scopert’u risciunu
ca r’attizzat’a ‘ngionera.
Si prima era strolica trafaccera,
mò è passata capitana cummannant’,
a formatu n’armata e tradituri
ca voni cacciari ‘nti guaj u patreternu.
Chissa è nata mappina e chjra lorda,
ca se miscat’ ‘nzemi a natru tipu.
Ajera ‘nta l’officiu a na buscatu,
su stati pjiati tutti ‘nzemi .
Na leziona bedda rossa, an’avutu
ca c’era stata prumisi e tant’ tempu
A ra fina ccu ri lacrimi ‘nta l’occhj,
ani cercat’e mintiri na pezza,
a ru discurzu fatt’u jurnu prima.
Cuntent’u patreternu na chjamatu,
e nu graziu e coru na dunatu,
dicenni ca finalment’ si ccè dati
nu scaffu moral’e chjddu tostu.
Mo i cosi sembrini cangiati,
si su tutti mmitati a ru mangiaru.
Ros’e juri portini ‘nti mani
e felici e cuntent’ su ‘ntu coru..
Caterina Filippelli, marzo 2003